luni, 24 noiembrie 2008

"Tu fac"-ul lor e mai liric decat "a fute"-le nostru


Red Bowler Scotch from Omar Tamim on Vimeo.

Pentru ca nu au tradus reclama pana la capat, voi continua aici cu traducerea:

Imi dai f****l ala de scotch? Imbecil f***t!

Intrebarea mea este cu ce e mai liric, sau mai putin obscen "to fuck" decat "a fute" ? Si cum este permis acestei reclame sa ruleze la TV ? Inteleg ca pe post de viral poate functiona, e suficient de stupida si stangaci facuta pentru a se putea incadra la virale, dar nu vi se pare ca o reclama pentru a putea fi aparea la TV trebuie sa aiba un standard minim ? Desigur, nu zic ca nu sunt reclame mult mai proaste (vezi Germanos), dar o reclama la o bautura ce se presupune ca nu e consumata de acelasi segment de populatie ce consuma Unirea, Kamarad, produse Prodvinalco sau Cava D'oro, ar trebui in parerea mea sa aiba ceva mai mult ... rafinament.

Iar CNA-ul ce face aici ? Sau CNA spune "nu stim, noi nu intelegem engleza, drept urmare daca nu injura in romana, noi nu avem ce le face".

Ca sa nu zic cat ma oripileaza statuia din fundal, ce se vede de la o posta ca-i facuta din gips, precum si intregul peisaj ce ma convinge ca-i scotian cam cat ma conving candidatii actuali sa ma ridic din pat si sa ma duc sa-i votez.

Personal, consider reclama ca fiind de factura proasta. Facuta sa prinda la tzoparlanii parveniti, care dintr-o data vor incepe sa consume "Red Bowler" privindu-i cu condescendenta pe ceilalti "niste tarani". Imi si imaginez proaspetii parveniti plimbandu-se cu caruciorul plin pana la refuz cu hartie igienica si salam in Cora, si vazand pe raft scotch-ul "Red Bowler". Si zicandu-si "ia uite pisi, e doar 35 de lei (pret fictiv, nu stiu cat costa in realitate). E mult mai ieftin decat Red Label sau Black Label. Si decat Teacher's. Si asta are si reclama aia foarte amuzanta. Gata, il iau. Sa vezi ce ne impresionam prietenii tzoparlani ce ne vor vizita de acum incolo."

Umorul gros va prinde la oameni mediocri. Si nu zic ca nu ar fi destui. Vanzarile vor fi minunate, si la urma urmei, asta este scopul. Insa daca se va trezi cineva sa-mi spuna ca sunt un taran si ca nu inteleg rafinamentul reclamei, iar ei s-au chinuit o groaza pentru a scoate o reclama atat de minunata, subtila si amuzanta, ii fac clisma cu manualele de sociologie si dvd-urile cu Monty Python.

Totusi daca Red Bowler e cumva la fel de scotian pe cat e ginul Wembley englezesc, gin produs de o firma pe nume "Prodal Group" cu sediul in Cernica, pe str. (fara gluma) Drumul Intre Tarlale, atunci cred ca inteleg. Dar atunci de ce s-ar da scotieni ? Ah, stai, si "Wembley Pure London Dry Gin" e facut in Ilfov.

Am cautat informatii despre Red Bowler, si pana acum nu am gasit mai nimic pe net. In afara de filmuletul de pe Vimeo, si inca unul pe YouTube. Asta va zice cumva ce-mi zice si mie ?


P.S.: nu am nimic cu produsul Wembley, de altfel il consider chiar de calitate destul de buna, in masura in care oricum nu sunt consumator de "tarii". Doar ca am fost un pic socat de contrastul dintre brand, si producator. In rest, marketingul lor este unul chiar reusit.